Я БОЛЬШЕ НИКОГДА НЕ БУДУ ТАК ЛЮБИТЬ. Я С ЭТИМ СМИРИЛАСЬ

Я начинаю верить, что я больше никогда не будут любить кого-то так, как я любила тебя.

И это не мелодрама, которую я закатываю, не сопливые страдания, после которых мне звонит мама и спрашивает: «Ты в порядке?»

Я думаю, это просто то, что я уже наконец-то решила принять, с чем я смирилась. То, чем я уже не буду себя мучить. Это уже не великая тайна, почему твой смех до сих пор единственное, что пробуждает бабочек в моем животе.

Я уже устала пытаться их изгнать оттуда, пытаясь найти какое-то другое наполнение себя. Да это и не нужно.

Может некоторые вещи должны оставаться так, как есть. Мы не можем все сделать идеальным.

Я буду в порядке. Я это знаю. Не то, чтобы я не думала, что я не полюблю снова. Я полюблю. Я целовала, касалась и видела многообещающее будущее в мужчинах, которые мне действительно нравились.

Но ждать, что чувства будут такими же, как были у нас? Это была моя погибель. Это тот камень, который давил на меня каждый раз, когда я встречала кого-то интересного. Это страх, который я боялась озвучивать. Но я пытаюсь, теперь.

Думаю, именно так я становлюсь лучше.

Я бы хотела сказать это тебе лично. Я бы хотела показать тебе шрамы, которые у меня остались после любви к тебе, и как я рада, что они никогда не заживут. Мне нравится сохранять в себе частички НАС. Потому что ты во многом сделал меня такой, какой я сейчас являюсь. Ты мне дал то, на что можно надеяться, чего ждать, к чему стремиться. Ты был не просто моим светом в конце тоннеля, ты был моей причиной идти сквозь тьму.

Я хотела позвонить тебе сегодня и сказать: «С днем рождения, ты все еще мой парень».

Но не могла, потому что это не так. Даже если я очень того хотела. Ты больше не тот, кого я должна любить. Ты не тот, кому я могу рассказывать свои глупые истории. Ты не тот, кого я могу обнимать и говорить: «Я так рада, что ты вернулся домой». Больше нет.

Я надеюсь, это был лучший день.

Потому что… честно?.. Я устала притворяться. Я знаю, все будет лучше, но пока, за мои 23 года ты – мой лучший день.

Mulțumesc!

Le mulţumesc…
Celor care m-au abandonat în momente grele ale vieţii mele, fiindcă datorită lor am învăţat să nu mai depind de nimeni.
Celor care s-au erijat în prieteni doar pentru a-și atinge scopurile, fiindcă datorită lor am învățat să nu mă mai grăbesc să numesc “prieten” pe oricine.
Celor care m-au dezamăgit, fiindcă datorită lor am învăţat să nu mai cred în promisiuni şi să nu mai am aşteptări de la oricine.
Celor care au răspuns cu rău la bunătatea mea, fiindcă de la ei am învăţat că nu oricine merită să i te dăruieşti și că nu oricine se poartă echitabil.
Celor indiferenţi la iubirea mea, fiindcă datorită lor am învăţat că iubirea nu obligă la nimic.
Celor care au făcut din poveştile mele de viaţă motiv de bârfe şi de batjocură, fiindcă de la ei am învăţat că nu oricine e demn să aibă acces la intimitățile mele, că unii sunt incapabili să respecte intimitatea cuiva şi să-i înţeleagă durerile.
Celor care atunci când am avut nevoie de o vorbă bună și de o mângâiere, au tăcut și au stat cu brațele încrucișate, fiindcă de la ei am învățat că unii sunt atât de săraci încât n-au nimic de dăruit.
Celor care m-au criticat, fiindcă m-au ambiţionat să evoluez şi să-mi dovedesc ce pot.
Celor care au încercat să mă minimalizeze şi să mă facă să decad, fiindcă prin exemplul lor detestabil m-au determinat să preţuiesc echilibrul, cinstea şi omenia.
Celor care m-au folosit, fiindcă datorită lor mă pot bucura de faptul că am fost utilă și că n-am trecut degeaba prin viețile lor.
Celor care m-au îmbrâncit când mi-a fost greu, fiindcă datorită lor am învăţat că nu orice mână întinsă oferă sprijin şi ajutor.
Celor care m-au trădat şi care m-au nedreptăţit, arătându-mi cât de urâţi pot fi, fiindcă m-au făcut să îmi doresc să nu fiu niciodată ca ei.
Celor care m-au judecat, pentru că de la ei am învăţat că orice om mic se poate crede mare arătând spre alţii cu degetul, dar că numai un spirit superior ajută omul să se ridice.
Celor care au încercat să mă distrugă şi să îmi tulbure pacea sufletului, fiindcă datorită lor am aflat cât de puternică sunt.
Celor care au încercat să îmi facă rău, pentru că datorită lor am învăţat că răutatea este o slăbiciune și că omul slab nu va putea învinge niciodată un om puternic…

Unele lucruri nu le poti schimba niciodata…

Azi sunt aici. Nu stiu dacă acesta e drumul pe care am vrut să îl urmez, nu știu nici măcar dacă azi am vrut să ajung aici, nu știu dacă asta e strada pe care ieri o căutam. Dar sunt aici și nu pot să mai schimb nimic. Nu pot să dau timpul înapoi să îndrept tot ce am greșit, să fac tot ceea ce nu am făcut, să râd atunci când poate că plângeam, să plâng atunci când poate că râdeam, să zic ceea ce nu am avut curajul să spun, să nu -mi fie frica de ceea ce urma să fie în ziua urmatoare pentru că acum stiu că orice ar fi trebuit să merg mai departe. Nu pot să dau timpul înapoi să fug atunci când simțeam nevoia să evadez din lumea monotonă ce mă învăluia într-o plictiseală „plictisitoare”. Să fug împreună cu toate visele pe care le aveam, să strig atunci când aveam nevoia să tac și atunci când as fi avut nevoie să urlu să îmbrac hainele unei liniști asurzitoare. Nu pot să schimb faptul că nu am avut curajul saă fug departe de toți atunci când singuratatea mă chema, că nu am avut curajul să mă ascund de toată lumea de teama să nu devin un laș. Nu pot să dau timpul înapoi, nu pot să schimb lucrurile care deja s-au pierdut cu timpul, care si-au lăsat urmele în cutiile amintirilor și au disparut într-un univers al lucrurilor pierdute. Nu pot să schimb toate acele lucruri pe care le-am spus ieri cu răutate, nu pot să schimb lucrurile bune pe care le-am rostit și care nu și-au găsit rostul în final. Nu pot să schimb dezamăgirile, nu pot să schimb clipele fericite. Nu pot să schimb momentele în care am pierdut atâtea lucruri la care țineam cu adevarat, nu pot să schimb momentele în care am suferit și poate chiar am plâns după aceste lucruri. Nu pot să le schimb pentru că sunt UNELE LUCRURI PE CARE NU LE POȚI SCHIMBA NICIODATĂ oricât ți-ai dori să poți să faci ceva în privința asta.

Indiferenta distruge sentimente..

Indiferenta distruge sentimente, omoara iubiri, ucide fiinte, raneste suflete si provoaca o durere oarba.Ne hranim din indiferenta si suntem adeptii ei pâna în ziua în care ne distruge pe noi însine. Suntem adeptii acestui “sentiment”, product al orgoliului nostru nemarginit si care ne împiedica de atâtea ori sa fim fericiti si sa îi facem si pe ceilalti fericiti. Dar noi. Noi ce stim despre sentimente când traim într-o lume superficiala în care doar partea materiala mai conteaza.În care cel de lânga tine nu are nici cea mai mica importanta, în care doar tu esti acela care conteaza. Egocentrici, egoisti, mârsavi, sunt adjectivele care ne descriu în totalitate. Importanti, orgoliosi, neiertatori murim în singuratatea de care ne temem în fiecare zi.Si pe deasupra îi omorâm si pe cei care îi iubim si care ne iubesc. Pentru ca inconstient iubim si inconstient suntem iubiti. Iubirea face parte din structura noastra malformata în timp. Dar iubim. Iubim pâna în pânzele albe doar ca nu stim sa ne exprimam acest sentiment si sa ne bucuram de ele.Ca niste lasi ne e frica sa nu fim raniti si preferam sa uitam de toate aceste sentimente care dupa parerea noastra nu ne aduc decât suferinte si lacrimi. Daca nu stim cum sa ne folosim de ele cum ar putea ca sa ne faca fericiti? Nepasatori ne stingem între patru pereti pustii si încarcati cu amintiri de care ne legam într-un mod brutal. Privitul înapoi e sportul nostru preferat si toti suntem campioni dovediti si premiati cu amaraciune si marcaje inutile. Prea trista lumea, prea singuratica…

30 de NU-URI)

Prietenele m-au provocat să scriu 30 de lucruri, oameni, atitudini sau sentimente care nu-mi plac. Nu le-am scris în ordine crescătoare sau descrescătoare, toate îmi sunt neplăcute şi greu de suportat în aceeaşi măsura!

Imagine

1. Minciuna. O urăsc atât de mult încât pur şi simplu pulsul îmi urcă de câte ori aud o persoană cum minte. În special, urăsc să fiu minţită în faţă, ca mai apoi când îi reproşezi asta acelei persoane, să nege totul!
2.Făţărnicia. O miros de la o poştă. Miroase oribil a persoană care, scuzaţi-mi expresia, se linge singură! Este atât de făţarnic, încât uită de fapt pe cine simpatizează şi pe cine nu. S-a obişnuit atât de mult să schimbe mii şi mii de măşti încât nici măcar nu mai ştie care e masca lui originală! Brrr, feriţi-vă de făţarnici, care vin mână în mână cu minciuna!
3. Linguşeala. Yacks, yacks, yacks! Cum pot unele persoane să fie atât de linguşitoare şi să pupe în fund pe atât de multă lume?!!!? Când observ o persoane linguşitoare, alerg un kilometru cu tocuri în picioare!
4. Bârfa. Am scris despre ea. Voi mai scrie despre ea. Îmi va displace în continuare………
5. Nepunctualitatea. Recunosc, nici eu nu sunt tot timpul punctuală. Dar mă străduiesc! A nu fi punctual înseamnă a fi lipsit de respect şi a nu pune preţ pe persoana care te aşteaptă.
6. Italiano vero, gigolo, zii cum vrei! Tot nu-mi place. 3 kilograme de gel în păr, blugi evazaţi, pantofi în picioare, aur pe mâini, picioare, urechi şi la gât, parfum de proastă calitate şi în exces. Merge de parcă lumea e a lui, priveşte fetele ca pe o bucată bună de carne şi are vocabularul sub limită. Nu a citit nici o carte în viaţa lui. Ba da! ”Cum să devii milionar”. Era cu benzi desenate.
7.Vulgaritatea. Totul în exces. Less is more!
8. Prietenii falşi. Sunt mulţi. Sunt peste tot. Aproape toţi sunt aşa. Toţi au un interes şi toţi vor să obţină ceva.
9. Prejudecata. Şi punct.
10. Înjurăturile. Când nu au ceva mai bun de zis, spun o înjurătură. Probabil asta înlocuieşte limbajul cizelat.
11. Sfaturile de la amatori. Nimic nu ma poate scoate din sărite mai tare decât aşa zisele sfaturi pe care le dau cei de pe tuşă. Nu au îndrăznit niciodată să facă nimic, niciodată nu au făcut mai mult decât să iasă din casă până la magazin şi înapoi, dar deodata sunt mari experţi în domeniile altora! Dau sfaturi legate de scris, când ei nu au citit în viaţa lor o carte sau să scrie una! Dau sfaturi legate de gătit, când tot ce au făcut a fost să mănânce. Dau sfaturi legate de televiziune, când tot ce au făcut a fost să stea cu telecomanda în mână. În concluzie, persoane care nu au realizat niciodată nimic, dar sunt buni comentatori la toate!
12.Aroganţa. Eşti mai greu de cap, e ok…dar pe deasupra mai eşti şi arogant?
13. Infidelitatea. Ai lângă tine un partener de viaţă pe care nici măcar nu-l meriţi şi ca bonus îl înşeli?
14. ”Jucătorii”. Cei care zilnic au o altă fată la braţ sau un alt băiat de mână. FRUMOOOSSS
15. Gelozia excesiva. Te verifică dacă întradevăr mergi la baie sau în dormitor, îţi controlează telefonul, îţi sună amicul sau amica în miez de noapte şi-i spune că zilele îi sunt numărate. Ce josnic!
16. Neciopliţii. Aşa le spun bărbaţilor care habar nu au ce înseamnă bunele maniere. Scuipă pe stradă, se trântesc în femei ca în obstacole, le ciupesc de fund pe necunoscute, comentează obscen şi fluieră ca o mierlă pe cale de dispariţie!
17. Invidia. Dacă vezi pe cineva mai frumos, bun, deştept ca tine…trebuie să-l înlături cu orice preţ!
18. Abuzul. De orice fel! Abuz de personalitate, fizic, psihic, etc.
19.Rasismul. Dacă brutalizezi un ţigan, un negru sau un asiatic…nu te ridică chiar cu nimic mai presus faţă de el!
20. Avortul. Când vei avea dreptul să decizi asupra unei vieţi, să mă anunţi!
21. Intoleranţa. Nimic nu e bun, dacă nu e aşa cum spun şi vreau eu!
22. Jignirile. Cu ce drept îi spui unei persoane că e grasă, urâtă sau exagerat de slabă?
23. Violenţa. Nu pumnul e soluţia!
24. Mândria prostească. Nu ai de ce să fii atât de mândru, dar te comporţi ca un cocoş cu zece găini!
25. Persoanele ştiu-tot. Viaţa este o continua învăţare. Dacă vrei, ai de învăţat chiar şi de la un prunc de 3 luni.
26. Ura. E rea. Malefică.
27. Horoscopul. Ce poate fi mai prostesc decât să citesc dimineaţa cu sufletul la gură ce mi se va întâmpla? Nu trebuie să-mi ghicească nimeni în stele!
28.Persoanele cicălitoare. Am înţeles o dată. A doua oară. A treia oară. CUUMM??!!! Şi a patra??
29. Mizeria. De toate felurile.
30. Dezamăgirile. Sunt dureroase…

Olesea,Victoria,Anastasia,Grenata  voila)……

Mi-e dor :)

Imagine

Mi-e dor de copilăria mea, de zilele în care nu îmi păsa de nimic, de acel zâmbet nevinovat ce-mi radia privirea, detoate năzdrăvăniile pe care le făceam.
Mi-e dor de prietenii mei din copilărie, de serile în care jucam “flori, fete şi băieţi“ sau “raţele şi vânătorii” sau ”frunza” sau ”’ţară, ţară vrem ostaşi” sau ”unu, doi, trei la perete stai”.
Mi-e dor şi de serile pierdute în faţa casei, când ne strângeam cu toţii sau de zilele în care jucam fotbal cu vecinii şi prietenii mei.
Mi-e dor să desenez cu creta pe asfaltul proaspăt curăţat de ploaie, să joc şotronul, să fac “casa păpuşii” împreună cu prietenele mele.
Mi-e dor să îmi umplu punga cu jucării şi să fug la bunei, să “gătesc” cu noroi şi iarbă, să “fur” zmeura şi caise.
Mi-e dor să stau cu orele în curtea şcolii şi să joc volei, baschet, fotbal. Să sar toate gardurile după mingii …..
Mi-e dor să lupt aşa cum am luptat pentru visul meu de a face volei. Plecam cu surioara la 6 dimineaţa, aveam antrenament,  până la ora 11, apoi la 12.45 mergeam la şcoală şi ajungeam seara după ora 20.00, obosite, dar ne făceam temele, citeam, ne chinuiam doar ca sa aratam că puteam să facem faţă şi că nu puteam să renunţ.
Mi-e dor să învăţ poezii sau cântecele şi să fac curat pentru a sta mai mult afară.
Consider că aceasta este adevărata copilărie.
Atunci nu era “mess”, facebook, hi5.Atunci nu mergeam la sala, dar ne urcam zilnic pe bara pe care se băteau covoare.Atunci colecţionam timbre, casete şi nu aveam mobilul la gât, ci cheia.Atunci nu ne dădeam “beep-uri”, ci suflam cornete de hârtie prin ţevi.Atunci completam oracole, primeam scrisori parfumate, nu sms-uri.Atunci era altfel…
Am avut o copilărie frumoasă, fericită, în care nu mi-a lipsit nimic. Poate de aceea, astăzi, ştiu să mă bucur de fiecare floare ce creşte în gradina mea, de fiecare mugur al pomilor, de fiecare ploaie, de fiecare răsărit şi apus, de fiecare sărut pe frunte primit din partea părinţilor si celor dragi sufletului meu…
Mi-e dor de momentele frumoase ,de persoana care ma leaga o viata,de persoana care mi-a fost sufletul meu……mi-e dor de intelegerea si stima ei….mi-e dor de zimbetul ei…….Prin urmare, mi-e dor de tine…copilărie!

Imagine

Intoarcerea la lucrurile simple)

Cineva spunea cândva că își dorește ca toți oamenii să ajungă bogați pentru a descoperi că nu asta îi împlinește cu adevărat. Ei bine, dacă îți folosești puțin intuiția, îți poți da ușor seama că nu e nevoie neapărat să treci prin această etapă pentru a afla ce anume te împlinește cu adevărat, deși pentru mulți oameni e o experiență necesară.

Însă atunci când înțelegi că ai nevoie de lucruri pentru folosință și nu pentru a te simți fericit, că nu e nevoie să fii ridicat în slăvi de ceilalți pentru a face ceva cu adevărat bun pentru ei și că ai nevoie de oameni pentru a dărui, nu pentru a-ți fi împlinite nevoile, că ego-ul e cel ce vrea admirație și recunoaștere, în timp ce inima nu vrea decât iubire, atunci te întorci la…simplitate.

De fapt, ne regăsim în lucrurile simple pentru că acestea sunt cel mai aproape de natura profund umană. Cu alte cuvinte, întorcându-te la ceea ce e simplu ne întorcem la noi înșine. Poate că nu întâmplător, de-a lungul timpului, toți marii înțelepți ne-au îndemnat la simplitate cu mesajul să alegem calea simplă, nu calea ușoară.

Simplitatea poate fi dură uneori pentru că nu lasă loc de interpretare și te aduce în prezent, la ceea ce este, nu la ceea ce mintea ta și-ar dori să fie…A fi simplu înseamnă a fi tu însuți, și nu masca pe care ți-ai creat-o pentru a fi acceptat în lume, să te descoperi așa cum ești și nu așa cum ți-ai imaginat că ești.

Trăind într-o societate care îți pune mii de opțiuni la dispoziție pentru absolut orice vrei să alegi, mintea omului s-a complicat atât de mult, încât acesta a ajuns ducă o viață din ce în ce mai complicată, cu relații tot mai complicate, îndepărtându-se astfel tot mai mult de esența lui. De aceea, într-o lume din ce în ce mai agitată și mai stresată, cea mai simplă și mai sigură soluție rămâne întoarcerea la puritatea lucrurilor simple.

Un zâmbet fără un motiv anume, o umbrelă ridicată deasupra unui trecător plouat pe stradă, un „Te iubesc” scris pe geamul aburit de frigul dimineții, SINCERITATE/INTELEGERE/RESPECT primite de la persoana iubita, o îmbrățișare în loc de clasicul „La revedere” , un „Mulțumesc” însoțit de o privire caldă, o mână întinsă celui care îi e greu să se ridice, savoarea unui ceai dimineața, salutul unui răsărit de soare…acestea nu sunt decât câteva exemple de lucruri care sunt atât de simple încât…mă fac foarte fericită.

Imagine

Dulce….

A iubi este insasi legea vietii, asa cum reiese din articolul legea iubirii. Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna.

Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.

A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.

 Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.

Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti. Multi imi spun: “L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii”. Dar daca l-ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarata.

Am ajuns să iubesc din nou. Deschizând ochii și văzând ce n-am văzut poate pentru prea mult timp. Sau poate că nu eram pregătită, poate că trebuia să învăț mai întâi acele două lecții pentru ca totul să fie așa cum este acum.
Aceasta este iubirea pe care o așteptam, pe care o doream, după care tânjeam… și a trebuit să treacă multe nopți albe, multe zile sărate de lacrimi, mulți ani de nesiguranță și de tristețe pentru a simți ceea ce simt acum.

Modul in care ma priveste si il privesc,cum imi zimbeste si ii zimbesc….. ma face fericita,ma face libera!! Vreau sa inteleg ,vreau sa cunosc multe lucruri…. chiar daca uneori nu-i inteleg comportamentul…. nu sunt egoista,stiu ca timpul imi va oferi raspunsuri 🙂

Am invatat ca iubirea nu dureaza pur si simplu- ea trebuie intretinuta cu vorbe calde si gesturi tandre!Imagine

dor…..Mi s-a facut dor…

Mi s-a făcut dor. Simt din nou acel dor de copilărie sau mai degrabă e acel dor de a nu mă mai simți împovărată de “greutatea” lumii.
Mi s-a făcut dor de acele zile în care problemele mi le rezolva mama sau de care mă ascundeam sub plapumă și ele dispăreau.
Mi s-a făcut dor de inocența cu care priveam oamenii, văzându-le doar partea bună și frumoasă.
Am păstrat însă cu mine fragilitatea sufletească de atunci. Pe ea nu am lăsat-o acolo, în trecut, ci a devenit ca un tapet pe care l-am lipit fără să știu înăuntrul meu. 
Mi-am dorit de multe ori să pot sfâșia acel tapet pentru a-l înlocui cu cel numit “forță”, dar mi-am dat seama că s-a lipit atât de bine încât dac-aș îndrăzni măcar să-l dezlipesc de acolo ar însemna să mă pierd, să nu mă mai recunosc, să nu mă mai găsesc.

Oare când am încetat să mai fim copii? O dată cu fiorii primei iubiri? După prima dezamăgire?
În care dimineață sufletul nostru s-a trezit fără copilărie? Și în ce zi am descoperit pentru prima oară că lacrimile nu se mai usucă pe obraji și dispar ci cad cu greutate-n suflet și se usucă acolo, iar de acolo nu mai dispar? În ce seară am pus capul pe pernă și nu am mai adormit liniștiți visând îngeri și jucării ci am simțit toată greutatea lumii în sufletul nostru?

Mi s-a făcut dor să fiu iarăși acel copil răsfățat, cu sufletul la fel de ușor ca un puf de păpădie.
Mi s-a făcut dor.

Imagine

Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

Mi se pare că timpul nu mai are răbdare cu noi. Sau poate că noi trecem prea nepăsători prin timp. Uneori ziua mi se pare prea scurtă pentru pentru toate îmbrățișările și săruturile pe care vreau să le dau, pentru toate te iubesc-urile pe care vreau să le rostesc și pentru toate greșelile pe care vreau să le îndrept, iar noaptea mi se pare exagerat de lungă atunci când gândurile se aleargă prin mintea mea.
Cândva, demult, timpul parcă se scurgea altfel. Zilele treceau liniștit, ca un rău de munte, vara, șerpuind printre copaci și gâdilând pietrele. Oamenii aveau mai puține griji și mai mult timp liber. Se bucurau unii de alții, se întâlneau mai des și comunicau mai mult. 
Cândva, demult, timpul parcă vindeca mai repede rănile. Acum, e ca un doctor nepriceput care nu găsește leacurile potrivite.
Cândva, demult, oamenii își zâmbeau mai des, își adresau cuvinte frumoase și priviri pline de blândețe. Erau prieteni. Acum, se văd doar frunți încruntate și zâmbete de complezență.

Azi, timpul și-a pierdut răbdarea. S-a plictisit să aștepte și a luat-o la goană. Oamenii, au luat-o și ei la fugă după timp și au uitat să fie mai buni, mai răbdători, mai respectuoși, mai umili.
Timpul nu mai are răbdare cu oamenii. A obosit. S-a plictisit. A uitat…